17 sportivi moldoveni vor concura la Jocurile Olimpice de tineret

0
167

Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. 17 atleţi moldoveni vor participa la Jocurile Olimpice de tineret, care se vor desfăşura în perioada 6-18 octombrie la Buenos Aires (Argentina), relatează MOLDPRES.

De acest drept s-au învrednicit la turneele de calificare Tatiana Saculţan, Anastasia Moşcenscaia, Nichita Bortnicov, Ivan Semidetnov (toţi la nataţie), Irina Ringaci, Maria Leorda, Alexandrin Guţu (lupte feminine şi greco-romane), Paulina Ţurcan, Alin Bagrin (ambii la judo), Vlada Ginga, Cristian Savin (ambii la badminton), Nina Căpăţină, Alex Vasilianov (atletism), Ivan Corşunov (canotaj), Vladislav Ursu (tenis de masă), Milena Gaţco (tir cu arcul), Chiril Uşanlî (tir).

Majoritatea dintre ei au fost prezenţi ieri la conferinţa de presă de la Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv, unde a fost prezentat echipamentul sportiv în care vor evolua. Portdrapelul delegaţiei moldoveneşti va fi Alexandrin Guţu, campion mondial de cadeţi la lupte greco-romane. „Voi depune maximum de eforturi pentru a demonstra pe salteaua de concurs că am meritat onoarea acordată”, a declarat tânărul performer pentru mass-media. „Sunt legitimat şi mă antrenez la un club din Germania. Am obţinut foaia într-o concurenţă acerbă”, a precizat Vladislav Ursu (tenis de masă). „Ne vom strădui să avem o prestaţie meritorie”, a declarat antrenorul său, Vladimir Semipeadnâi.

Jocurile Olimpice de tineret se vor desfăşura pentru a treia oară. La ediţiile precedente de la Singapore şi Nanjing (China), cea mai bună evoluţie (medalie de aur) a avut-o canotorul naturalizat Serghei Tarnovschi, suspendat în prezent pentru dopaj. Medalii de bronz au obţinut Iulia Leorda, Dmitri Ceacusta (lupte libere) şi Daniil Svareşciuc (box).

(Reporter I. Robu, editor A. Răileanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here