Timp de trei ani ar fi achitat salarii în plic de milioane de lei. Procurorii au descins astăzi la clubul de fotbal Dacia. Conducerea echipei este bănuită de evaziune fiscală de peste 10 milioane de lei. Până la această oră au fost audiate peste 20 de persoane. Oamenii legii cercetează dacă şi conducerea Federaţiei este implicată în schemă. Cel care a înfiinţat clubul, omul de afaceri din Rusia, Adlan Şişhanov nu se află în Republica Moldova.
În urma percheziţiilor, oamenii legii au ridicat documente care confirmă că cei din conducerea clubului Dacia au cumpărat un alt club de fotbal, contra sumei de 350 de mii de euro.
Vicepreşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal spune că nu cunoaşte detalii, dar menţionează că va colabora cu Ancheta.
mai mult la : Conducerea FC Dacia, timp de trei ani, ar fi achitat salarii în plic de milioane de lei